TRAGEDIE în FAMILIA CLEJANILOR. Ce a păţit FULGY, băiatul lui Viorica şi Ioniţă

TRAGEDIE în FAMILIA CLEJANILOR. Ce a păţit FLUGY, băiatul lui Viorica şi Ioniţă.

Loading...

Fulgy, fiul Clejanilor, este foc şi pară pe o domniţă cu care a încercat să-şi vadă viitorul, scrie spynews.ro Începutul anului 2020 nu a venit deloc cu veşti bune pentru el. Ba din contră!

Fulgy a declarat că are câteva lucruri de spus despre toată Poliţia Română şi nu numai. Pare-se că fiul Clejanilor este pregătit să facă o serie de dezvăluiri cum nimeni nu a mai văzut!

Dar până atunci, Fulgy a mărturisit că „a stat cu om care l-a minţit”, ceea ce, pentru fiul Clejanilor, este de neiertat.

Fulgy a povestit că femeia în care a avut încredere, o blondină străină lumii mondene, l-a trădat pentru că a fugit! Tânărul nu s-a abţinut şi a făcut-o cu ou şi cu oţet! Băiatul Clejanilor susţine că această domnişoară este damă de companie şi, cât a stat cu el, a scos din buzunar doar pe hotel mai bine de 15.000 de euro!

„Am fost cu o fată ceva timp, în care am avut încredere şi m-a trădat prin simplul fapt că a fugit. Nu că îi făceam ceva. Ea a fugit! E o fugită! Nu are nici mamă, nici tată. Sunt nişte amărâţi. De oameni, nu de bani! E c**** prin Monaco, Franţa şi absolut tot. E damă de companie, de lux. Cât a stat cu mine, am cheltuit 10 – 15.000 minim. Doar pe hotel”, a mărturisit Fulgy pentru Spynews.ro.

Mai mult, Fulgy, foc şi pară, a scris pe reţelele de socializare că domniţa „lucrează cu Poliţia, toarnă oameni”. Aşa că, şi-a sfătuit prietenii virtuali să aibă grijă cu „individa fugită”.


Loading...