ULTIMA ORĂ! Luiza Melencu a fost găsită! „Este în viaţă. Avem confirmarea familiei”

O veste bombă a fost lansată în această seară în mediul online de către Alexandru Cumpănaşu. Acesta a făcut un live pe Facebook, în care a precizat că Luiza Melencu, una dintre cele două victime ale lui Gheorghe Dincă, ar fi fost găsită, iar familia ei a confirmat acest lucru.

Loading...

Luiza Melencu ar fi fost găsită în Italia

Alexandru Cumpănaşu a făcut anunţul aşteptat de luni bune de o ţară întreagă: Luiza Melencu este în viaţă şi se află în Italia. Fata ar fi fost filmată şi pozată, iar Alexandru Cumpănaşu are toate dovezile. În plus, acesta a arătat înregistrarea mamei fetei, iar aceasta şi bunicul Luizei ar fi recunoscut-o.

Astfel, Alexandru Cumpănaşu a povestit pe Facebook că a petrecut două zile în Italia, acolo unde a făcut tot ce a putut pentru a o găsi pe fată. De asemenea, acesta spune că nu are informaţii despre Alexandra Măceşanu momentan, însă, cel mai probabil, şi aceasta este în aceeaşi zonă. Acum, spune Alexandru Cumpănaşu, a fost dat startul unei lupte contra cronometru pentru depistarea zonei în care este ţinută Luiza.

„Am emoţii foarte foarte mari pentru că ideea este simplă, vă spun direct, am luat confirmarea familiei, am găsit-o pe Luiza. Nu pot să vă spun unde. Dacă am găsit-o pe Luiza sigur că este şi Alexandra alături. Am stat în Italia două zile. Avem filmări şi poze, ştim unde se află. Din păcate avem nevoie de ajutorul cetăţenilor şi al autorităţilor. Avem confirmarea familie că fata din poze este Luiza. Începe o bătălie contra cronometru pentru găsirea de informaţii oriunde în această lume, pentru identificarea cât mai rapidă a locaţiei în care se află Luiza. Am stat în Italia, alături de trupe speciale, fără a interveni în legea italiană, dar pot să vă spun că nu am crezut că o să trăiesc o asemenea bucătărie. Vă spun cert că este în viaţă. Atât mama, cât şi bunicul au recunoscu-o şi este o emoţie uriaşă”, a spus Alexandru Cumpănaşu pe Facebook.

Am găsit-o pe Luiza‼️ Avem confirmarea familiei❗️#OriNoiOriEi#oRomaniefaraclanuri

Publicată de Alexandru Cumpanasu pe Vineri, 8 noiembrie 2019

Vezi si – Informații șocante în cazul Caracal. Gheorghe Dincă le-a povestit deținuților cum au fost violate Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu

Loading...